2Q==
Aranjamente Florale, Buchete Florale

Primăvara începe cu florile ei preferate de Mărțișor

Calendarul vestește că mai sunt doar câteva zile până la sosirea primăverii, așa că noi ne-am pregătit să o întâmpinăm așa cum se cuvine: cu flori colorate și parfumate, cu multă energie și poftă de creații spectaculoase, așa cum v-am obișnuit mereu. Pentru noi, florile sunt la fel de frumoase în orice sezon, și le îndrăgim peste măsură, însă acum, privim cu entuziasmul unui copil explozia de culori vibrante pe care o aduce atât în natură, cât și în florăriile noastre și implicit, în casele voastre.

Ne bucurăm de lalele, în toate nuanțele posibile, zâmbim cu drag zambilelor, apreciem frumusețea freziilor și gingășia bujorilor. Florile de primăvară aduc un aer proaspăt, o energie aparte, și au puterea de a înviora orice suflet, orice încăpere.

De 1 Martie, alintăm persoanele dragi din viața noastră cu mărțișorul simbolic, așa cum tradiția ne obișnuiește. Totuși, ce spui ca în acest an să o impresionezi cu un început de primăvară diferit, unul mult mai înmiresmat și colorat, compus din florile ei preferate? Și dacă ai nevoie de puțină inspirație, îți dezvăluim noi care sunt cele mai potrivite și spectaculoase flori ce vestesc primăvara.

2Q==

Lalelele

Lalelele – înflorirea lor este gândul care ne entuziasmează cel mai tare la sosirea acestui anotimp. Aceste flori au o postură atât gingașă, cât și elegantă, iar mai multe fire alăturate într-un buchet generos, oferă un efect vizual de nedescris. Mai mult, dacă dorești să-ți impresionezi jumătatea cu un buchet de lalele, e bine să știi că în florăriile noastre te așteaptă cu cele mai interesante combinații de culori.

Acum, imaginează-ți fericirea de pe chipul ei, și zâmbetul din fiecare dimineață atunci când le va privi în casă. Poți comanda buchetul de lalele chiar acum, iar noi o surprindem cu florile livrate direct acasă, în doar câteva ore.

Z

Freziile

Freziile se deosebesc printr-un parfum mult mai accentuat, prin coloristica lor variată, dar și prin delicatețea care le caracterizează. Sunt ușor mai voluminoase și creează un buchet minunat atât singure, cât și acompaniate de alte flori. Pentru zile parfumate de primăvară, transpune-i mărțișorul într-un aranjament floral compus din frezii.

2Q==

Zambilele

Zambilele – te cuceresc cu o mireasmă deosebită și cu o cupolă de flori impresionantă. Cel mai des le întâlnim în nuanțe de alb, roz și violet, culori ce exprimă feminitate și gingășie. Sunt printre cele mai preferate flori din grădină, dar sunt la fel de iubite și într-un buchet vibrant, care te încântă cu un parfum deosebit zi de zi.

Florile au un efect magic asupra noastră și ne fac să ne simțim bine în prezența lor indiferent de soi, culoare, parfum sau formă, așadar, orice aranjament floral este potrivit să i-l dăruiești drept mărțișor, iar noi te invităm aici să descoperi toate buchetele din colecția noastră de primăvară.

Vă dorim zile însorite și vesele, o primăvară plină de energie și de iubire!

Alte Articole care Te-ar Putea Interesa...